M****** E******
ReclamantM****** I***
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta-pârâtă M****** E******, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M****** I***, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea de obligare a pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 28.07.2022.
Hotarare 2769/2022 din 28.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 02.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 19.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 05.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022Instanţa, faţă de complexitatea lucrării şi volumul de lucru depus, precum şi faptul că situaţia materială a reclamantei nu contituie un criteriu de stabilire a valorii expertizei topografice, apreciază că onorariu solicitat este proporţional, respinge cererea de reducere a onorariului şi, în temeiul art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000, încuviinţează onorariul în sumă de 2800 lei pentru expert Oanea Andreea Mădălina privind justificarea cheltuielile ocazionate de efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză considerând că este justificat, din care suma de 800 lei a fost achitată de către reclamantă. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să achite diferenţa de onorariu în cuantum de 2000 lei aferentă expertizei întocmită de d-na expert Oanea Andreea Mădălina şi să depună la dosar dovada achitării sumei până la termenul de judecată următor. Se va comunica Biroului Local de Expertize Suceava că s-a încuviinţat decontul definitiv în sumă de 2800 lei pentru expertiza întocmită în cauză de către doamna expert Oanea Andreea Mădălina. Prorogă discutarea cererii privind administrarea probei cu o cercetare la faţa locului pentru termenul viitor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2022, ora 08:30, în cuno?tin?a părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.01.2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Încuviinţează termenul de judecată solicitat pentru studierea raportului de expertiză şi pune în vedere părtilor ca, în eventualitatea în care au de formulat obiecţiuni la raportul de expertiză acestea să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată următor. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2022, ora 08:30, în cuno?tin?a părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.10.2021.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Pentru continuitatea completului, amână judecarea cauzei la data de 28.10.2021.
Incheiere de sedinta din 24.06.2021Se va reveni cu adresă către domnul expert Oana Andreea Mădălina, cu solicitarea de a depune raportul de expertiză, în număr suficient de exemplare, în vederea comunicării către părţile din prezenta cauză, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat. Amână judecarea cauzei la data de 24.06.2021, ora 08:30, în cuno?tin?a părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.04.2021.
Incheiere de sedinta din 08.04.2021Încuviinţeată cererea de înlocuire formulată de către expert Chihaia Dalia. Înlocuie?te expertul Chihaia Dalia cu expertul Oanea Andreea Mădălina. Transferă onorariul provizoriu de expertiză în cuantum de 800 lei, achitat conform chitanţei nr. 1904049633/1 din data de 02.10.2020, din contul expertului Chihaia Dalia în contul expertului Oanea Andreea Mădălina. Emite adresă către B.L.E. Suceava, pentru a aduce la cunoştinţă înlocuirea în cauză a expertului Chihaia Dalia cu expert Oanea Andreea Mădălina. Se va efectua adresă către expert Oana Andreea Mădălina căruia i se va pune în vedere să efectueze raportul de expertiză dispus în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2021, ora 08:30, în cuno?tin?a părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Încuviinţează obiectivele formulate în scris de către reclamanta Mînecan Eugenia şi obiectivul solicitat de către pârât, respectiv: să se identifice o cale de acces mai puţin împovărătoare pentru pârât. Se va efectua adresă către expert Chihaia Dalia căruia i se va pune în vedere să efectueze raportul de expertiză dispus în cauză, având în vedere obiectivele părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2021, ora 08:30, în cuno?tin?a părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.10.2020.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Respinge pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtului, având în vedere teza probatorie solicitată de reclamantă privind stabilirea situaţiei de fapt a terenului. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiza topo. Numeşte pentru efectuarea expertizei topo pe d-na expert Chihaia Dalia, cu acordul părţilor. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei, în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 800 lei şi să formuleze obiective pentru expertiză până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2020, ora 08:30, în cuno?tin?a părţilor.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.