M******* C*****
InculpatÎn baza art. 342 rap. la art. 35 alin.1 şi art. 41 Cod procedură penală constată că Judecătoria Caransebeş este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2007/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş privind pe inculpatul M******* C*****, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu nr. fals de înmatriculare, prev. de art. 334 al. 2 Cod penal, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărui plăcuţe au fost retrase, prev. de art. 334 al. 4 Cod penal, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 al. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 41 al. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Pentru termenul de judecată se va cita inculpatul la adresa din rechizitoriu. Cu dreptul de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 13 septembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara541/2019 din 13.09.2019