P**** Ş************
InculpatÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1704/P/2018 din 13.08.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul P**** Ş************, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** Ş************, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Contesta?ia se va depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 31.10.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 31.10.2019