E******** H****** S*
CreditorC***** F*** S**
DebitorAdmite cererea. Ordonă debitoarei ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditoarei suma de 21.043,74 lei, reprezentând debit principal. Ordonă debitoarei ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditoarei suma de 944,68 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data introducerii cererii şi în continuare până la plata integrală a debitului principal. Admite cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată şi pe cale de consecinţă obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea prezentei hotărâri; cererea urmează a se depune la Judecătoria Vălenii de Munte. Pronunţată astăzi, data de 20.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1633/2019 din 20.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 20.11.2019. Pronunţată astăzi, data de 12.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 12.11.2019. Pronunţată astăzi, data de 05.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2019