R**** R**********
PetentI************ D* S*** Î* C********** I** I************ R******* Î* C********** N*** E** I************ J******* I* C********** V*****
IntimatR**** R********** P*** A*** J******* S** T***** S* A********
PetentRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta R**** R**********, prin administrator special HAGY IOAN ?i ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP TĂNASĂ ?I ASOCIA?II, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT în CONSTRUC?II - ISC INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUC?II NORD-EST INSPECTORATUL JUDE?EAN ÎN CONSTRUC?II VASLUI, cu privire la procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria C nr. 2001650 încheiat în data de 26.02.2019. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.10.2019.
Hotarare 3681/2019 din 30.10.2019Amână pronunţarea la data de 30.10.2019, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019Amână pronunţarea la data de 23.10.2019, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019Amână pronunţarea la 16.10.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019Acordă termen pentru a se reveni cu adresă către petent, cu menţiunea de a depune la dosar dovada comunicării procesului verbal.
Incheiere de sedinta din 16.07.2019pentru a se depune la dosar dovada comunicării procesului verbal
Incheiere de sedinta din 25.06.2019