G******** G*****
PetentDosar nr. 3149/175/2019 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge cererea de liberare condiţionată a deţinutului G.G., aflat în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 30/2016 a Judecătoriei Sibiu. Comisia de propuneri sau deţinutul va putea face o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiţionată conform art. 587 alin. 2 CPP, după data 19.02.2020. În baza art. 275 alin. 2 CPP obligă deţinutul să plătească statului suma de 300 lei cu titlul cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.10.2019. Preşedinte,
Hotarare 986/2019 din 25.10.2019Având în vedere că acesta este dosarul cu număr mai vechi, constată că prezenta cauză s-a trimis în mod eronat completului C5 - penal fond+ cameră preliminară pentru a fi discutată excepţia reunirii. Trimte prezenta cauză completului C7 - penal fond+ cameră preliminară pentru a fi discutată reunirea celor două cauze.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Trimite cauza pe completul C5 penal - Fond + Cameră preliminară cu termen de judecată la data de 22.10.2019, în vederea discutării reunirii.
Incheiere de sedinta din 11.10.2019