Dosar 3152/192/2019 din 18.07.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3152/192/2019
Data dosar:
18.07.2019
Instanta:
Judecătoria Bolintin Vale
Departament:
Judecatoria Bolintin Vale - cauze generale
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CJ7
  • Condamnare

    În temeiul art. 335 alin. 2 CP cu aplicarea art. 44 alin. 1 CP şi art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul S.I , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, în stare de pluralitate intermediară (faptă din data de 29.01.2018). În temeiul art. 67 CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) CP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule din categoria A ?i B, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) CP. În temeiul art. 96 alin. (4) CP cu aplicarea Deciziei nr.11/2016 a ÎCCJ, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului SÎRBU IONEL prin sentinţa penală nr. 253/16.06.2016 a Judecătoriei Cornetu, pronunţată în dosarul nr. 2577/1748/2015, definitivă prin neapelare la data de 11.07.2016. În temeiul art. 96 alin. (5) CP raportat la art. 44 alin. (2) CP cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit.b CP, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din durata celeilalte pedepse aplicate, respectiv un spor de 4 luni închisoare, în final inculpatul S.I executând pedeapsa rezultantă de 2 ani ?i 4 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de deten?ie, potrivit art. 60 CP. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) CP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule din categoria A ?i B, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 68 CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CP ?i art. 65 alin. 1 CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) CP, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) CP. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentinţei penale nr. 253/16.06.2016 a Judecătoriei Cornetu, pronunţată în dosarul nr. 2577/1748/2015, definitivă prin neapelare la data de 11.07.2016. În temeiul art. 274 alin. 1 CPP obligă pe inculpatul SÎRBU IONEL la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2020.

    Hotarare 30/2020 din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 27.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CJ7
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 12 MARTIE 2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2020
  • Sedinta din data de 13.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CJ7
  • Amână cauza

    amână pronunţarea cauzei la data de 27.02.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2020
  • Sedinta din data de 09.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CJ7
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpat

    Incheiere de sedinta din 09.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD