W***** M*****
PetentO*** S***** - P****** L*****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul W***** M*****, cu domiciliul în ***, având CNP ***, împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PL OP nr. 0000548/23.08.2019, în contradictoriu cu intimatul ORAŞUL SOVATA – cod fiscal ***, cu sediul în Sovata, str. Principală nr. 155, jud. Mureş şi, în consecinţa: Dispune anularea Procesului-verbal seria PL OP nr. 0000548/23.08.2019, întocmit de intimat şi exonerarea petentului de sancţiunea aplicată prin acesta. Dispune obligarea intimatului la plata către petent a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 29.01.2020.
Hotarare 127/2020 din 29.01.2020Amână pronun?area la 29.01.2020, aceasta urmând să se efectueze prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată azi, 16.01.2020, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi în vederea administrării probaţiunii încuviinţate în cauză, acordă termen.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019În vederea administrării probaţiunii incuviinţate.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019