Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea în parte. Dispune lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din sentinţa civilă nr 181/12.02.2020 a Tribunalului Constanţa, în sensul că alineatul 3 al dispozitivului cuprinde şi următoarele bunuri mobile: friteuza alim. Gaz, abatitor/congelator de temperatură, cuptor mixt alim. gaz, hota centrală, ventilator+consolă, malaxor aluat, dulap congelare 685L şi centrală termică Victrix EXA 32 A ERP. Respinge cererea în ceea ce priveşte cuptorul de pizza şi maşina inox gheaţă, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, 17.06.2020.
Hotararecameraconsiliu291/2020 din 17.06.2020Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 16.05.2019. Constată încetarea contractului de împrumut de folosinţă cu titlu gratuit cu privire la bunurile mobile josmenţionate. Obligă pârâtele la restituirea în natură a următoarelor bunuri mobile ce fac obiectul activităţii comerciale de la sediul social al pârâtei FILONI BY THE SEA SRL, situat în Localitatea Mamaia, Municipiul Constanţa, Bdul Mamaia, Nr 322, Scara B, Etaj P, RESTAURANT, jud Constanţa : mobilier restaurant scaune şi mese, corpuri de iluminat, tacâmuri, veselă, cuţite profesionale, roboţi, mixere profesionale de bucătărie, cuptor pizza, 1 buc staţie radio 8 canale, 1 buc frigider vitrină expunere, 1 buc frigider orizontal bar cu 2 uşi inox, 1 buc frigider orizontal bar cu trei uşi inox, 1 buc expressor cafea pe gaz şi electric cu 2 grupuri de inox marca SAN MARCO, 1 buc storcător manual fructe, 1 buc maşină inox gheaţă,1 buc maşină inox spălare ceşti şi pahare, 1 buc tamper cafea dinamometric, 1 buc spumator lapte bar, 1 buc masă neutră inox, 1 buc frigider orizontal 2 uşi, 1 buc salatieră inox, 10 buc ţevi inox GN, 20 buc cuve inox cu capace, 15 buc cuve plastic cu capace, 2 buc etajeră inox cu suport, 6 buc rafturi metal cu poliţe, 2 buc cântar electronic, 1 buc cuptor microunde, 1 buc aragaz profesional inox, cuptor inclus, 4 ochiuri, marca HORECA, 1 buc aragaz inox 2 ochiuri, 1 buc spălător inox cu acţionare picior, 1 buc ladă frigorifică 300 l, o buc ladă frigorifică 500 l şi 2 buc uscător mâini toaletă cu turbină. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bunurilor în măsura în care , la momentul executării hotărârii judecătoreşti definitive bunurile încredinţate pârâtelor nu se vor mai găsi, ca neîntemeiată. Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 5.345 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 12.02.2020.
Hotarare 181/2020 din 12.02.2020Amână pronunţarea pentru data de 12.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2020Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019