U************ "****** B***** S***** P*** R***********
Apelant ReclamantS****** (******* B****** A*********
Intimat PârâtB***** A********** C* D*** A*** A* H****** D*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta reclamantă Universitatea ,, Lucian Blaga” din Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1124/23.04.2019 pronunţate de Judecătoria Brasov în dosarul 3163/226/2018, pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamanta UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” Sibiu, în contradictoriu cu pârâta BOERIU ANCA MARIA, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Hageanu Daniel, şi în consecinţă: Obligă pârâta BOERIU ANCA MARIA la plata sumei de 64.750 lei reprezentând contravaloarea bursei doctorale finanţată din cadrul POS DRU, Proiectul POS DRU /6/1/5/S/26-7706 - „Creşterea rolului Studiilor doctorale şi a competitivităţii doctoranzilor într-o Europă Unită” acordată în perioada 01.11.2008-30.09.2011 Respinge apelul incident formulat de intimata Boeriu Anca Maria împotriva sentinţei civile nr. 1124/23.04.2019 pronunţate de Judecătoria Brasov în dosarul 3163/226/2018. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 din Codul de Procedură Civilă, astăzi,29.11.2019.
Hotarare 1831/2019 din 29.11.2019Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, în temeiul dispoziţiilor art. 396 din Codul de procedură civilă, amână pronunţarea pentru data de 29.11.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2019