D******* G******* A F********* P****** B********* A************ J******** A F********* P****** I****
CreditorS* S**** R******** C*** S**
DebitorÎn baza art.174 alin.1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Dispune radierea societăţii debitoare. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCURESTI SI ADMINISTRAŢIEI FINANŢELOR PUBLICE ILFOV şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV, pentru efectuarea menţiunii şi va fi publicată în BPI. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 5000 lei (exclusiv TVA) reprezentând onorariu, precum şi a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art. 39 alin 4 din Legea nr.85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va putea depune numai la Tribunalul Ilfov. Pronunţată la data de 23 august 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2204/2022 din 25.08.2022Amână pronunţarea pentru data de 25 August 2022 pentru când soluţia se va dispune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 August 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.08.2022Termen preschimbat la 03.05.2022, ora 09.00.
Pentru citarea creditorilor prin BPI pentru discutarea închiderii procedurii.
Incheiere de sedinta din 03.05.2022Admite sesizarea din oficiu. Preschimbă termenul de judecată pentru data de 03.05.2022 pentru când vor fi citate părţile. Şedinţa de judecată începe cu ora 900, intervalul orar în care se va lua fiecare dosar urmând a fi afişat pe pagina instanţei cu 24 de ore înainte de termen. Pronunţată la data de 09.02.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022Pentru formularea cererii de atragere a răspunderii.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022Aproba raportul de activitate întocmit cf. art. 92 din L.85/2014. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. D) rap. la art. 92 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei. În temeiul art. 85 alin. 1 şi art. 145 alin.2 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitoarei şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. În temeiul art. 145 alin 2 lit. c din legea nr. 85/2014 confirmă lichidator judiciar pe ACSIS SOLV IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 5000 lei, exclusiv TVA, din averea debitorului. Dispune notificarea, de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificaţi conform art. 99 din Legea nr. 85/2014, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru efectuarea menţiunii, precum şi aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 147 alin. 2 din Legea nr.85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără ordinul judecătorului sindic sau a lichidatorului judiciar, obligaţia de notificare a băncilor revenindu-i lichidatorului. În temeiul art. 145 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 stabileşte termenul limită conform art. 146 alin. 2 lit. a pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor ca fiind de 45 de zile de la data intrării în faliment; conform art. 146 alin. 2 lit. b - termenul limita de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare a tabelului suplimentar la 20 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit.a; conform art. 146 alin. 2 lit. d termenul limită pt. întocmirea tabelului definitiv consolidat la 20 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b. In condiţiile art. 147 alin.2 din Legea nr. 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar sa efectueze notificarea creditorilor indicaţi de acest text in termen de 5 zile de la data intrării in faliment. Fixează termen pt. examinarea stadiului procedurii pentru data de 2.02.2022. Respinge cererea de plată onorariu şi cheltuieli d eprocedură ca fiind premature. Executorie. Cu drept de a formula apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va putea depune numai la Tribunalul Ilfov. Pronunţată la data de 22 septembrie 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 2742/2021 din 22.09.2021Amână pronunţarea pentru data de 22 Septembrie 2021 pentru când soluţia se va dispune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 Septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021Admite cererea creditoarei. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei Pune în vedere debitoarei faptul că este obligată să depună în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitoarea nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 1 şi 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă ACSIS SOLV IPURL cu o remuneraţie de 5.000 lei din averea debitoarei. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului de 45 de zile de la deschiderea procedurii; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe de 20 de zile de la expirarea termenului prevăzut la litera b; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor de 25 de zile de la expirarea termenului prevăzut la litera c;e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor va fi fixată de administratorul judiciar în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la litera c. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 şi art. 100 din Legea nr. 85/2014, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitoarei şi oficiului Registrului comerţului sau, după caz, Registrului societăţilor agricole ori Registrului asociaţilor şi fundaţiilor în care debitoarea este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitoarei, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceeaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen de control în şedinţă publică, pentru analiza stadiului continuării procedurii, la data de 8.09. 2021. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Ilfov. Pronunţată la data de 30 martie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 1108/2021 din 30.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 30 Martie 2021 pentru când soluţia se va dispune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi de 23 Martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021Pentru refacererea procedurii de citare la adresa din extrasul ONRC.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Pentru depunerea unui certificat ONRC recent privind debitoarea.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Pentru refacererea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Avand in vedere Adunarea Generala a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Ilfov intrunita in sedinta din 22.01.2020, prin care s-a hotarat suspendarea activităţii de judecata in perioada 23 ianuarie -28 ianuarie 2020, ca reactie a demersurilor efectuate de celelalte puteri ale statului de eliminare a pensiei de serviciu, urmeaza a amâna judecarea cauzei,
Incheiere de sedinta din 28.01.2020