A** R**** S**
DebitorA** R**** S** P*** L********* J******* M**** I********* I****
LichidatorA** R**** S** - P*** A************ S****** B**** A***** A*******
DebitorD**** C**********
CreditorC*** C*** H** R****** S**
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar MAXIM-INSOLVENCY I.P.U.R.L., în cadrul procedurii simplificate a insolvenţei privind pe debitoarea AMB R. S.R.L.Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitoarei AMB R. S.R.L.Dispune radierea debitoarei AMB R. S.R.L. din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.Dispune notificarea prezentei sentinţe D. G. F. P. C. şi O. R. C. C. şi prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă tuturor creditorilor.Încuviinţează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.517,26 lei (fără TVA), care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 39 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată azi, 16.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1321/2022 din 16.06.2022TERMENUL DE JUDECATĂ A FOST PRESCHIMBAT PENTRU DATA DE 16.06.2022.
Preschimbă termenul de judecată din 20 mai 2022, sala 249, ora 08:30, în data de 16 iunie 2022, sala 249, ora 09:00, pentru când se vor cita atât debitoarea prin lichidatorul judiciar, cât şi creditorii implicaţi în procedură prin B.P.I.
Incheiere de sedinta din 07.04.2022Amână judecarea cauzei la data de 20.05.2022, pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 11.02.2022Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2022, pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 08.10.2021Amână cauza pentru data de 08.10.2021 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Amână cauza la data de 18.06.2021 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021Amână cauza pentru data de 19.02.2021 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 23.10.2020Amână cauza pentru data de 23.10.2020 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020Amână cauza pentru data de 19.06.2020, în contextul măsurilor luate pentru limitarea infectării cu COVID-19 şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Amână cauza pentru data de 13.03.2020, în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 21.02.2020Amână cauza pentru data de 21.02.2020 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 07.02.2020Amână cauza la data de 07.02.2020 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Amână cauza la data de 04.10.2019 în vederea evaluării şi valorificării bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 14.06.2019Admite cererea. Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitoarei S.C. AMB REDYA S.R.L. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe INSOLVO S.P.R.L.cu sediul în Cluj-Napoca, Avram Iancu, nr.8, etaj I, jud.Cluj, înscrisă în Tabloul UNPIR sub nr. RFO II-1027 din 14.12.2018, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu provizoriu lunar de 800 lei plus TVA. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Dispune dizolvarea debitoarei S.C. AMB REDYA S.R.L. Dispune desemnarea administratorului special. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorilor, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 97 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în sarcina debitorilor/administratorului special obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitorilor, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorilor, tuturor băncilor unde debitorii au deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorii au disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 100 din Legea nr. 85/2014. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 13 mai 2019, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea, publicarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 24 mai 2019, termenul pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar, de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 14 iunie 2019. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI, potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorilor şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la 14 iunie 2019, sala 249, ora 8, Complet F13. Executorie. Cu drept de opoziţie pentru creditori în termen de 10 zile de la notificare, opoziţia urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apelul se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică din 29 martie 2019.
Hotarare 561/2019 din 29.03.2019