M***** C*******
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cpp rap. la art. 100 şi urm. din C.p., admite propunerea făcută de COMISIA PENTRU INDIVIDUALIZAREA REGIMULUI DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE DIN CADRUL PENITENCIARULUI BACĂU în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate a condamnatului M***** C*******, deţinut în executarea pedepsei de 7 luni şi 23 de zile închisoare, aplicată prin s.p. 111/2018, pronunţată de JUDECĂTORIA DOROHOI. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 145/2018, emis de JUDECĂTORIA DOROHOI. Atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 104 Cod penal şi art. 105 Cod penal. În temeiul art. 272 Cpp dispune plata din fondurile MJ a sumei de 130 lei pentru avocat ANTON IOANA. În temeiul art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.01.2019.
Hotarare 88/2019 din 17.01.2019