C*** M***** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 342 C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4694/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind pe inculpatul C*** M***** M*****, fiul lui Maricel şi Ionica, născut la 24.11.1974 în Tecuci, cu trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvâr?irii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 CP, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C*** M***** M*****. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.07.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 08.07.2019