D******* G******* R******** A F********* P****** B********* I* R************ A************* S***** 3 A F********* P******
ReclamantC*** G******** M******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, în reprezentarea ADMINISTRAŢIEI SECTOR 3 A FINANŢELOR PUBLICE, în contradictoriu cu pârâtul C*** G******** M******, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 169 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin BPI. Apelul va fi depus la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi,13.10.2020.
Hotarare 4094/2020 din 13.10.2020lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 12.05.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amână cauza
Incheiere de sedinta din 28.01.2020