I***** D******
PetentI** D***
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Modifică procesul-verbal de constatare a contravenţiei contestat seria PDJX nr.255493/18.11.2019, în sensul că dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei aplicate pentru contraventia prevazuta de art. 100 alin 3 lit b din ROUG 195/2002 cu sancţiunea avertisment, respingand solicitarea petentului de inlaturare a masurii complementare aplicate. Menţine celelalte dispoziţii ale actului sancţionator. Atrage atenţia petentului asupra respectării dispoziţiilor OUG 195/2002. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Craiova şi se soluţionează de Tribunalul Dolj. Pronunţată azi,08.07.2020 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei
Hotarare 4845/2020 din 08.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă conform Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, astfel cum a fost prelungit prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 18.03.2020 la data de 13.05.2020, completul civil nr. 16, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată azi,12.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020