P******** D* P* L**** J********** H*****
ApelantM******* I*****
Intimat InculpatD****** M***** C*********
Intimat Parte vătămatăAdmite apelul declarat de declarat de P******** D* P* L**** J********** H*****, împotriva sentinţei penale nr. 38 din data de 12 Martie 2019 de Judecătoria Horezu, în dosarul nr. 3209/241/2017, privind pe inculpatul M******* I*****, arestat în altă cauză, în prezent aflat în Penitenciarul Spital Mioveni. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Înlătură dispoziţia de stabilire a pedepsei de 3 ani închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală 537/29.11.2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea definitivă prin decizia penală nr. 15/A/15.01.2018a Curţii de Apel Piteşti, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, înlăturând sporul. În baza art. 37 Cod penal, anulează în parte sentinţa penală 537/29.11.2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în sensul că înlătură din conţinutul acestei sentinţe dispoziţia de condamnare a inculpatului M******* I***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea continuată ( 21 acte materiale de furt calificat). Condamnă pe inculpatul M******* I***** la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 228 al.1, art.229 al.1 lit.b) şi d), alin.2 lit.b) Cod penal cu aplicarea art. 35 al.1 lit art. 41 al.1 Cod penal ( 23 acte materiale). Interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 al.1 lit.a), b) şi d) Cod penal pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 65 Cod penal, interzice aceleaşi drepturi ca pedeapsă accesorie. Contopeşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 9 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 537/29.11.2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 5 luni, în total inculpatul având de executat 3 ani şi 11 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 66 al.1 lit.a), b) şi d) Cod penal, ca pedeapsă complementară şi interzicerea aceloraşi drepturi în baza art. 65 Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Deduce perioada executată de inculpat în baza sentinţa penală 537/29.11.2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale 537/29.11.2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani şi 11 luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul – inculpat în sumă de 868 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 545/2019 din 12.06.2019amână pronunţarea la data de 12 iunie 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.06.2019Amână pronunţarea la data de 5 iunie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2019preschimbă termenul la data de 29 mai 2019