Dosar 3213/321/2019 din 24.09.2019

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3213/321/2019
Data dosar:
24.09.2019
Instanta:
Judecătoria Târgu Neamț
Departament:
-
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C4p.
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul A****** N****** fiul lui x şi x născut la data de x în or. Tg Neamţ jud. Neamţ, cetăţean român, căsătorit CNP x domiciliat în x, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (nerespectarea prevederilor ordinului de protecţie) prevăzută de art 32 din L 217/2003 cu aplicarea art 396 al 10 cod proc penală şi la două pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzute de art 257 al 1,4 cod penal raportat la art 206 al 1 cod penal cu aplicarea art 396 al 10 cod proc. penală. În temeiul art 38 al 1 cod penal şi art 39 al 1 lit b cod penal aplică inculpatului A****** N****** pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare ( reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate) inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 luni închisoare. În temeiul art 399 al 1 cod proc. penală raportat la art 202 şi 208 cod proc. penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A****** N****** prin încheierea nr. 9/AP din 03.09.2019 pronunţată de Judecătoria Tg Neamţ. În temeiul art 82 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A****** N****** perioada executată prin reţinerea de 24 de ore din data de 03.09.2019 şi a arestului preventiv de la data de 03.09.2019 la zi. În baza art. 396 al 1,6 cod proc. penală raportat la art 16 al 1 lit g cod proc.penală încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A****** N****** a infracţiunii de ameninţare prevăzută de art 206 al 1 cod penal întrucât persoana vătămată A****** G****** CNP x domiciliată în x şi-a retras plângerea prealabilă. În temeiul art 396 al 1,6 cod proc.penală raportat la art 16 al 1 lit g cod proc. penală încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A****** N****** a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art 193 al 1 cod penal raportat la art 199 al 1 cod penal întrucât persoana vătămată A****** G****** şi inculpatul A****** N****** s-au împăcat. Ia act că persoanele vătămate C****** S*****, V**** S***** V***** şi A****** G****** nu s-au constituit părţi civile în cauză. Dispune plata din fondurile M.J către B.A Neamţ a sumei de 1495 lei pentru av. Musteaţă Mihaela ( delegaţiile BNT 8754 şi BNT 6419) reprezentând onorariu asistenţă juridică din oficiu pentru inculpat. În temeiul art 274 cod proc. penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art 275 al 1 pct. 2 lit,b,d cod proc. penală obligă persoana vătămată A****** G****** la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 05.12.2019

    Hotarare 246/2019 din 05.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD