T***** C***** I****
Apelant PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
Intimat IntimatAdmite apelul formulat de petent. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că: Admite plângerea. Anulează procesul verbal de contravenţie încheiat de către intimat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 1217/2019 din 13.11.2019Amână pronunţarea la 13.11.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019Având în vedere că CD-ul aflat la dosar conţine o altă înregistrare decât cea de la data constatării faptei, 28.03.2018, acordă termen şi emite adresă către IPJ Suceava pentru a depune la dosar pe suport CD înregistrarea ce conţine toate abaterile contravenţionale reţinute în sarcina petentului-apelant la data de 28.03.2018, în intervalul orar 19.30-19.40.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019