B*************** Ş* G*** - P*** E************** G***** A********
PetentI****
CreditorV***** F* C********* Î***
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER (cu date), prin BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI ASOCIAŢI „AILIESEI şi GUŢĂ” (cu date) în contradictoriu cu debitoarea VASILE CONSTANTIN Î.I. (cu date). Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, la cererea creditoarei INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER împotriva debitoarei VASILE CONSTANTIN Î.I. , în temeiul titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 7123306 din data de 20.02.2017, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma de 600 lei reprezentând 30% din cuantumul amenzii, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „AILIESEI şi GUŢĂ” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.11.2019. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 7123306 din data de 20.02.2017, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1635/2019 din 14.11.2019