S********* Î********* P************* J****** H******** Î* N***** M******** D* S****** S******* M******
ReclamantL***** T********* O*** D*********
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată în conflict individual de muncă formulată de către Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Judeţul Hunedoara, în numele şi pentru membrul de sindicat, reclamantul Stoicoiu Mariana, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Ovid Densuşianu” Călan. Obligă pe pârât la calculul şi plata către reclamant a drepturilor salariale neacordate reprezentând majorarea salariului de bază cu 10% pentru predare simultană în învăţământul preşcolar, începând cu data de 27.03.2019 şi până la data de 08.01.2020, actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective. Obligă pe pârât la plata, în favoarea reclamantului, a dobânzii legale penalizatoare ce se va calcula asupra drepturilor salariale de mai sus, începând cu data scadenţei drepturilor şi până la data plăţii acestora. Respinge în rest acţiunea precizată ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.02.2020.
Hotarare 169/2020 din 17.02.2020