P**** M*****
PetentI*************
IntimatÎn temeiul art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de petentul P**** M***** (cu date) în contradictoriu cu intimatul IPJ IALOMIŢA (cu date), având ca obiect „plângere contravenţională” pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind modificarea sau completarea cererii şi a achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei . Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 12.12.2019.
Incheiereanularecerere1773/2019 din 12.12.2019