M******** R***** I***
PetentAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud, prin care s-a propus liberarea condiţionată a condamnatului M.R.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, din executarea pedepsei de 1 an şi 7 luni de închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 826/2019 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 01.10.2019, prin neexercitarea căii de atac. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 860/01.10.2019 al Judecătoriei Aiud şi atrage atenţia acestuia asupra prevederilor articolului 104 alin. (2) din Codul penal. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, dispune plata sumei de 313 de lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 noiembrie 2019.
Hotarare 1118/2019 din 20.11.2019Pentru a se emite adresă la PNT Aiud ca să se comunice procesul verbal al comisiei de liberare condiţionată, în ceea ce îl priveşte pe petent.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019în vederea emiterii unei adrese către Pnt Aiud, pentru a comunica situaţia juridică a petentului.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019