N*** A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3396/P/2018 din 11.06.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul N*** A*****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului , prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin.1 din NCP ( faptă săvârşită la data de 29.07.2018),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N*** A*****. Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat pe procedura de cameră preliminară în sumă de 627,00lei ( delegaţia nr. 343/19.06.2019, avocat BOŞOTEANU LORIN CRISTIAN) va fi achitată la BA Tecuci din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului N*** A***** şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 15.07.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 15.07.2019