S******* L******** F******* l* c****** a* G******* O****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 478/P/2019 din 12.06.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul STRATICA LAURENŢIU FLORINEL, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 din NCP ( faptă săvârşită la data de 31.01.2019),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul STRATICA LAURENŢIU FLORINEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului STRATICA LAURENŢIU FLORINEL şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 15.07.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 15.07.2019