B***** I*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul B.I.(...) la pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 alin. 1 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria/Consiliul Local Murfatlar sau la R.A. Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, pe o perioadă de 120 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul B.I. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2020. Preşedinte,
Hotarare 1274/2020 din 12.11.2020Amana pronuntarea la data de 12.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 28.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020Fata de lipsa de procedura, amana cauza si acorda termen la data de 13.10.2020.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020SUSPENDAT IN BAZA DECRETULUI 195/2020
Incheiere suspendare din 05.05.2020avand in vedere H.A.G. din data de 20.02.2020, raportat la disp.art. 5 alin. 2 lit. b din R.O.I. , va acorda termen de judecata la data de 24.03.2020
Incheiere de sedinta din 25.02.2020