I***** A****
InculpatI***** I***** R*****
Parte civilăF***** R***** E********
Reprezentant legalÎn baza art. 346 al. 1 C.p.p., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara în dosarul nr.2023/P/2015 privind pe inculpatul I***** A**** ( cu datele personale aflate la dosar) trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art.378 alin.1 lit. c C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I***** A****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 17.12 .2019.
Incheiere finala dezinvestire 373/2019 din 17.12.2019