M******** E****
Contestator InculpatÎn baza art. 206 alin. 1 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpata M******** E****, în prezent aflată în Penitenciarul Mioveni, împotriva încheierii nr. 21 din data de 6 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 3245/90/2018/a2. Desfiinţează, încheierea atacată şi rejudecând: În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii preventive a inculpatei M******** E**** cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, de la 5 martie 2019 la 3 mai 2019, inclusiv. În baza art. 215 alin 1 Cod procedură penală, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa - I.P.J. Vâlcea - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată. În baza art. 215 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 7 Cod procedură penală. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei M******** E****, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 26/U din 8 noiembrie 2018, emis de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 2848/90/2018, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Prezenta încheiere se comunică inculpatei şi instituţiilor prevăzute la art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Ponunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2019, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 19/2019 din 05.03.2019