C******* N******
ReclamantC***** I******** P*** P*****
PârâtAdmite cererea Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect „acţiune în constatare” privind pe reclamantul C******* N****** şi pe pârâta Comuna Ipoteşti, jud. Suceava. Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării muncii în folosul comunităţii dispusă prin sentinţa civilă nr. 88/10.01.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 7407/314/2013, având ca obiect ,,transformare amendă”. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.10.2019.
Hotarare 4586/2019 din 17.10.2019