B***** F*****
ReclamantC***** B******* P*** P*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu a Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect acţiune în constatare privind pe petentul B***** F*****, şi pe intimata COMUNA BOSANCI. Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore de muncă aplicată petentului prin Sentinţa Civilă nr. 100 din data de 10.01.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 6065/314/2013. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 4 octombrie 2019.
Hotarare 4325/2019 din 04.10.2019