S* N****** S** P*** L********* J******* C** O**** I****
Reclamant DebitorD**** M*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Cabinet Individual de Insolven?ă Opri? Irina, în calitate de lichidator al debitoarei S.C. Novisan S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D**** M*******. Obliga pârâta D**** M******* la plata sumei de 383.157,96 lei în contul falitei S.C. Novisan S.R.L., reprezentând pasivul rămas neacoperit. Dispune plata din fondurile MJ a onorariului curator în sumă de 1567 lei pentru curator –av. Chiciu Lauren?iu Nicolae. Executorie. Cu drept de apel în 7 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău, Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ, astăzi, 30.07.2020.
Hotarare 347/2020 din 30.07.2020În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 30.07.2020 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.07.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.07.2020În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 17.06.2020 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi .1.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2020În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 01.07.2020 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi .29.06.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2020În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 29.06.2020. pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2020În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 17.06.2020 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2020Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, în perioada 16 martie – 16 aprilie urmând a se soluţiona numai cauzele de urgenţă deosebită stabilite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău nr. 12 din 18 martie 2020, respectiv următoarele cauze din materia falimentului: suspendarea executării silite, poprire asigurătorie, sechestru asigurător, sechestru judiciar, ordonanţele preşedinţiale având ca obiect măsuri care justifică urgenţa deosebită în contextul declarării stării de urgenţă, măsuri asigurătorii, categorii de cereri (conflict negativ de competenţă, îndreptare eroare materială, ajutor public judiciar, reexaminare ajutor public judiciar, reexaminare taxă de timbru judiciar, reexaminare anulare acţiune introductivă, abţinere şi recuzare) care se judecă fără citarea părţilor formulate strict în cauzele enumerate anterior, cauze a căror suspendare ar fi de natură să cauzeze reclamantului o pagubă iminentă, însemnată şi care nu s-ar putea repara ori a cărei reparare ar fi dificilă în viitor, cauzele generate de aplicarea măsurilor prevăzute de Decretul 195/2020 al Preşedintelui României, prezenta cauză neîncadrându-se în această categorie. Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „după încetarea stării de urgen?ă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată ?i citarea păr?ilor” dispoziţii în aplicarea cărora instanţa, în 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată şi citarea părţilor.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Tribunalului Bacău nr. 1/II/A/7 din 21 ianuarie 2020, prin care s-a hotărât în unanimitate suspendarea activităţii judecătoreşti pe durată nedeterminată, începând cu data de 22.01.2020, urmând a fi judecate doar cauzele urgente, în materia insolvenţei cauze urgente fiind cererea debitorului, mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv, va amâna judecarea cauzei la 25.03.2020
Incheiere de sedinta din 12.02.2020Acordă termen la 12.02.2020 pentru când se va cita reprezentantul pârâtei în vederea prezentării şi a asigurării apărării
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Admite cererea formulată de cabinetul de insolvenţă prin care solicită de plată a onorariului de avocat din fondurile MJ
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Acordă termen la 06.11.2019 pentru ca AJFP să facă dovada achitării onorariului de curator.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Acordă termen la 25.09.2019 pentru când reclamanta va achita onorariul pentru curatorul desemnat pârâtei
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Acordă termen la 05.06.2019 în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019