T******* G****** A********
InculpatÎn temeiul art.7 din Legea nr.178/1997, art.16 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.178/1997, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr.1054/C din data de 27 iulie 2005 şi art.1 alin.1 din Ordinul comun nr.772/C-414/2009 al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi al Ministerului Finanţelor Publice, constată efectuată traducerea de către doamna traducător G.C.E., precum şi valoarea acestei prestaţii – 402,72 lei. În baza art.16 alin.2 din Regulament dispune comunicarea copiei de pe încheiere, cererea traducătorului, precum şi factura nr. 51 din 09.12.2019 în valoare de 402,72 lei, Compartimentului Economico-Financiar din cadrul Tribunalului Bacău, în vederea efectuării plăţii prestaţiei către doamna traducător G.C.E. Pronunţată în şedinţă din camera de consiliu, astăzi, 10.12.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 10.12.2019În baza art. 236, alin. 1 C. proc. pen. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 114/Î/12.10.2019 pronunţata de judecatorul de drepturi şi libertaţi din cadrul Tribunalului Bacău, cu privire la inculpatul T******* G****** A******** Guy. În baza art. 236, alin. 2 C. proc. pen dispune prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.12.2019 până la data de 09.01.2020 inclusiv, faţa de inculpatul T******* G****** A******** Guy, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de omor, în forma violen?ei în familie, prevăzută de art. 188 alin. 1 din C.p. raportat la art. 199 alin. 1 din C.p. Ia act că inculpatul a fost asistat în prezenta cauză de apărător ales. În temeiul art. 273, alin. 4 C.proc.pen., onorariul interpretului desemnat din oficiu pentru inculpatul T******* G****** A******** Guy, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronun?are pentru cei prezen?i ?i de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 04.12.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu131/2019 din 04.12.2019