U******** A***** V*****
InculpatB**** V****** E****
Parte civilăÎn baza art. 253 alin. 4 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Ungureanu Adrian-Vasile, la pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de distrugere (faptă săvâr?ită la data de 20.10.2018). În baza art. 67 alin. 1, alin. 2 C.pen., aplică inculpatului Ungureanu Adrian-Vasile pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului Ungureanu Adrian-Vasile pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Constată că, prin sentin?a penală nr. 146/05.07.2019 pronun?ată de Judecătoria Hârlău, în dosarul nr. 1001/239/2018, rămasă definitivă prin neapelare, a fost stabilită în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violen?e, prevăzută de art. 193 alin. 2 C.pen., fiind dispusă amânarea aplicării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 89 alin. 1 C.pen., anulează pentru inculpat amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 146/05.07.2019 pronun?ată de Judecătoria Hârlău, în dosarul nr. 1001/239/2018, rămasă definitivă prin neapelare. În baza art. 38 alin. 1, art. 40 alin. 1 C.pen. ?i art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contope?te aceste pedepse în felul următor: În baza art. 38 alin. 1 C.pen., constată că sunt concurente următoarele infrac?iuni pentru care au fost stabilite următoarele pedepse: - 1 an închisoare, potrivit sentin?ei penale nr. 146/05.07.2019 pronun?ată de Judecătoria Hârlău, în dosarul nr. 1001/239/2018, rămasă definitivă prin neapelare; - 2 ani ?i 6 luni închisoare, potrivit prezentei sentin?e penale. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contope?te pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului prin sentin?a penală nr. 146/05.07.2019 pronun?ată de Judecătoria Hârlău, în dosarul nr. 1001/239/2018, rămasă definitivă prin neapelare, ?i prezenta sentin?ă penală ?i hotără?te ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani ?i 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită. Inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă finală de 2 (doi) ani ?i 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 67 alin. 1, alin. 2 C.pen., pe lângă pedeapsa rezultantă, aplică inculpatului Ungureanu Adrian-Vasile pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului Ungureanu Adrian-Vasile ?i pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ?i stabile?te un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozi?iilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Ia?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obliga?ie: d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Ungureanu Adrian-Vasile să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Primăriei comunei Gropni?a, jude?ul Ia?i, sau ?colii generale din satul Foră?ti, comuna Gropni?a, jude?ul Ia?i, pe o perioadă de 120 (o sută douăzeci) de zile. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 C.pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 14 si 346 alin. 1, raportat la art. 1357 ?i următoarele C.civ., admite în parte ac?iunea civilă formulată de partea civilă Baciu Violeta-Elena ?i obligă pe inculpatul Ungureanu Adrian-Vasile la plata către aceasta a sumei de 4.000 (patru mii) lei, cu titlul de daune materiale. În baza art. 398 C.proc.pen. ?i art. 276 alin. 1 ?i 2 C.proc.pen., ia act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare în prezenta cauză. În baza art. 398 ?i art. 274 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 2.019,61 (două mii nouăsprezece, 61) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1.119,61 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 900 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecă?ii. În baza art. 272 ?i art. 274 alin. 1 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului Ungureanu Adrian-Vasile, în cuantum de 627 lei (delega?ia nr. 0316/13.11.2019 – avocat Timofte Dan-Luigi), va fi avansat din fondurile Ministerului Justi?iei ?i va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 17.07.2020.
Hotarare 118/2020 din 17.07.2020Stabileşte pronuntarea la data de 17.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2020pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată
Incheiere de sedinta din 26.05.2020Suspendat de plin drept conform art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României.
preschimbă termenul de judecată din data de 17.03.2020 la data de 05.05.2020, ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional.
Din oficiu, preschimbă termenul de judecată din data de 17.03.2020 la data de 05.05.2020, cu citarea de îndată a tuturor păr?ilor cu men?iunile dispuse pentru termenul acordat, precum ?i cu men?iunea preschimbării termenului de judecată ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional. Dată în Camera de Consiliu, astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta secreta din 13.03.2020