S******* C***** D* U****** P***** C**** S** M**** I***
ApelantC*** D* A******** D* S******* I***
IntimatAdmite apelul formulat de către reclamantul SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII „SF. MARIA” IAŞI împotriva sentinţei civile nr. 4598/10.05.2019 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi,, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 79.230 lei, actualizata cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, sumă reprezentând diferenţa contravalorii facturii nr. 125/10.05.2016 în cuantum total de 450.761,06 lei emisă de reclamantă pentru serviciile medicale de spitalizare de zi prestate pacienţilor în luna aprilie 2016. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Iaşi sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 09.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 823/2020 din 09.06.2020Amână pronunţarea la data de 09.06.2020. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT PRIN ÎNCHEIEREA DE ŞEDINŢĂ DIN 13.03.2020
Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată din data de 30.03.2020 la data de 25.05.2020, cu citarea de îndată a tuturor păr?ilor cu men?iunile dispuse pentru termenul acordat, precum ?i cu men?iunea preschimbării termenului de judecată ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional. Dată în Camera de Consiliu, astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Având în vedere Hotărârea nr.1 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Ia?i din data de 21.01.2020 prin care s-a adoptat ca formă de protest suspendarea temporară a activităţii, exceptând cauzele urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi faptul că solu?ionarea acesteia nu reclamă urgenţa, acordă termen la data de 30.03.2020.
Incheiere de sedinta din 03.02.2020Admite cererea de abtinere formulată de catre doamna judecător Cazaciuc Călina de la soluţionarea dosarului nr. 32718/245/2018 al Tribunalului Iasi. Respinge cererea de abtinere formulată de catre doamna judecător Rusu Oana de la soluţionarea aceleiaşi cauze. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în sedinta publică, azi, 31.01.2020.
Incheiere abtinere 47/2020 din 31.01.2020În temeiul art. 400 Cod procedură civilă repune cauza pe rol în vederea solu?ionării declara?iei de ab?inere formulate de către doamna judecător Cazaciuc Călina Elena. Stabile?te termen de judecată la data de 03.02.2020 pentru când vor fi citate păr?ile în ?edin?ă publică. Apelanta va fi citată cu menţiunea de a depune hotărârile judecătore?ti pronunţate în dosarele nr. 2924/99/2017* al Tribunalului Iaşi şi nr. 22647/245/2016 al Judecătoriei Ia?i, cu menţiunea definitive. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, în condi?iile art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă, astăzi, 25.11.2019.
Incheiere de sedinta din 25.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 25.11.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2019