T****** E****
ReclamantC******** V*******
PârâtM**** V***** A****
PârâtT****** I***
PârâtB****** T****** L**********
PârâtAdmite în principiu cererea principală,formulată de reclamanta TATULEA ELENA în contradictoriu cu pârâţii C******** V*******, M**** V***** A****, B****** T****** L**********, BRICEAG VASILE AUREL, TATULEA DANIELA LUMINIŢA , T****** I*** şi intervenienţii TATULEA ADRIAN, TATULEA GHEORGHE . Admite în principiu cererea de intervenţie precizată formulată de intervenienţii TATULEA ADRIAN, TATULEA GHEORGHE în contradictoriu cu reclamanta TATULEA ELENA şi pârâţii C******** V*******, M**** V***** A****, B****** T****** L**********, BRICEAG VASILE AUREL, TATULEA DANIELA LUMINIŢA , T****** I***. Constată deschisă succesiunea autorului TATULEA ŞTEFAN , decedat la data de 07.06.1969, cu ultimul domiciliul în oraşul Topoloveni , judeţul Argeş. Masa succesorală rămasă de pe urma autorului Tatulea Ştefan se compune din imobilele terenuri în suprafaţă totală de 7572 m.p. menţionate în titlul de proprietate nr.114634 / 07.03.2002 emis de CJFF Argeş , situate în oraşul Topoloveni , judeţul Argeş şi identificate conform raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit în cauză având suprafaţa de 7791 m.p. respectiv : -suprafaţa de 2455 mp., teren arabil intravilan , situat în oraşul Topoloveni , strada Ion Mihalache , nr. 34 , reprezentat prin poligonul 6-15-20-21-26-27-43-48-42-41-40-39-37-36-35-2-3-33-4-5-6, cu vecinătăţile N: Dobre Dumitra ; S- Briceag Ana ; E- Str. Ion Mihalache ; V- Pr. Cîrcinov , evidenţiat pe planul anexa I a raportului de expertiză , fila 75 vol 2, în valoare de 68740 lei ; -suprafaţa de 1470 mp. teren extravilan păşune situat oraşul Topoloveni,T28 , pct."Chiciura cu vecinătăţile şi amplasamentul evidenţiate prin perimetrul dat de punctele 1 -2-3-4-5-6-7-8-9-1, redate în anexa 2, fila 76 vol 2 , în valoare de 882 lei. - suprafaţa de 2800mp. teren arabil extravilan, T24, P 853, situat în oraşul Topoloveni, pct."Sergenti", cu vecinătăţile şi amplasamentul evidenţiate prin perimetrul dat de punctele 1-2-3-4-1 redate în planul anexa 3, fila 77 vol 2, în valoare de 4200 lei. - suprafaţa de 1066 mp. teren arabil extravilan situat în oraşul Topoloveni, T 36 pct."Danopol, ", cu vecinătăţile şi amplasamentul evidenţiate prin perimetrul dat de punctele 1-2-3-4-5-1, în anexa 4, fila 78 vol 2 , în valoare de 1599 lei . Vocaţie succesorală concretă la moştenirea autorului au următorii moştenitori: Tatulea Şt. Gheorghe , Briceag Ana , Tatulea Ion , Mareş Ioana în calitate de descendenţi gradul I, cu o cotă de 1/5 fiecare şi reclamanta Tatulea Elena , prin retransmitere , în calitate de soţie supravieţuitoare a descendentului gradul I,Tatulea Spirea , decedat la data de 25.11.1984 , cu o cotă de 1/5 , din imobilele terenuri reţinute la masa partajabilă . Constată că prin retransmitere, cota de 1/5 din terenurile extravilan reţinute la masa partajabilă , aparţinând moştenitorului Tatulea Şt. Gheorghe, decedat la data de 15.06.2004 a fost preluată de pârâta Cantoneru Vasilica şi intervenienţii Tatulea Adrian şi Tatulea Gheorghe , în calitate de descendenţi gradul I ai acestuia, cu o cotă de 1/15 fiecare , din masa succesorală . Constată că prin contractul de vânzare -cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 1473/06.09.2002 de BNP Gojgărea Gheorghiţa , cota de 1/5 ce revenea moştenitorului Tatulea Şt. Gheorghe din suprafaţa totală de 2269 m.p. în fapt 2455 mp., conform raportului de expertiză intocmit in cauză , teren intravilan situat în oraşul Topoloveni, a fost dobândită de pârâta C******** V******* . Constată că prin retransmitere, cota de 1/5 aparţinând moştenitoarei Briceag Ana , decedată la data de 14.09.2018 a fost preluată în indiviziune de pârâţii Briceag Teodora Lăcrămioara şi Briceag Vasile Aurel , în calitate de descendenţi gradul I ai acesteia. Constată că la data de 05.07.2022 a intervenit decesul pârâtului Briceag Vasile Aurel, pârâta Briceag Teodora Lăcrămioara fiind unic moştenitor al acestuia ,în calitate de colateral privilegiat conform certificatului de moştenitor nr. 281/09.09.2022 emis de BNP. Gojgărea Gheorghiţa . Constată că prin retransmitere, cota de 1/5 aparţinând moştenitorului Tatulea Ion , decedat la data de 15.12.1996, a fost preluată în indiviziune de pârâţii T****** I*** şi Tatulea Daniela Luminiţa , în calitate de descendenţi gradul I ai acestuia. Constată că prin retransmitere, cota de 1/5 aparţinând moştenitoarei Mareş Ioana decedată la data de 25.03.2002 , a fost preluată de pârâtul Mareş Vasile Aurel , în calitate de descendent gradul I ai acesteia. În vederea întocmirii propunerilor de lotizare cu privire la bunurile reţinute în prezenta încheiere dispune numirea expertului de specialitate. Acordă termen la data de 06.02.2023, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a-şi menţiona punctul de vedere asupra modalităţii de atribuire a bunurilor . Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi, 09.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 09.01.2023Amână pronunţarea asupra încheierii de admitere în principiu, la data de 09.01.2023. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată, azi data de 28.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2022Amână pronunţarea asupra încheierii de admitere în principiu, la data de 28.12.2022 pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată, azi data de 12.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2022Ia act de cererea formulată de reclamantă prin care solicită continuarea demersului judiciar în contradictoriu cu moştenitorii pârâtului decedat Briceag Aurel, respectiv pârâta Briceag Luminiţa Teodora Lăcrămioara ce are termen în cunoştinţă, context în care respinge excepţia de suspendare a judecării cauzei, ca rămasă fără obiect. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţi pentru a da posibilitatea acestora să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză. Se revine cu adresă către exp. desemnat în cauză, exp. Diaconu Ion pentru a depune la dosar raportul de expertiză în original, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, potrivit disp. art. 187 alin.1 pct. 2 lit. d) Cod pr. civ., în cazul nerespectării dispoziţiilor date de instanţă. Prorogă discuţiile asupra raportului de expertiză şi asupra cererii de suplimentare a onorariului de expert la proximul termen de judecată. Se reia procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2022
Incheiere de sedinta din 14.11.2022Admite cererile formulate de către apărătorii părţilor şi exp.Diaconu Ion prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Dispune revenirea cu adresă către exp. Diaconu Ion în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă şi de a o depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată. Prorogă discuţiile asupra excepţiei de suspendare a cauzei, invocată din oficiu. Pune în vedere reclamantei să precizeze dacă solicită continuarea demersului judiciar în contradictoriu cu moştenitorii defunctului- pârât Briceag Vasile Aurel, iar în caz afirmativ să indice cererea în scris , cu indicarea moştenitorilor şi ataşarea la dosar a actelor de stare civilă ale acestora. Menţine în sarcina pârâtei C******** V******* obligaţia procesuală de a se prezenta la proximul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 03.10.2022Admite cererile formulate de către apărătorii părţilor şi exp.Diaconu Ion prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Dispune revenirea cu adresă către exp. Diaconu Ion în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă şi de a o depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată. Pune în vedere pârâtei C******** V******* să se prezinte la proximul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia procesuală de a depune la dosar interogatoriul pentru a fi administrat părţilor. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2022
Incheiere de sedinta din 20.06.2022Admite cererile formulate de către apărătorii părţilor şi exp.Diaconu Ion prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Dispune revenirea cu adresă către exp. Diaconu Ion în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă şi de a o depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2022
Incheiere de sedinta din 09.05.2022Dispune îndreptarea erorii materiale cu privire la numele pârâtei Briceag Luminiţa Teodora Lăcrămioara , respectiv B****** T****** L**********, potrivit cărţii de identitate a acesteia ataşată la dosarul cauzei. Se revine cu adresă către exp. Diaconu Ion în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă şi de a o depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 09.05.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2022
Incheiere de sedinta din 11.04.2022Se revine cu adresă către exp. Diaconu Ion în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă şi de a o depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2022
Incheiere de sedinta din 14.02.2022Se revine cu adresă către exp. Diaconu Ion în vederea efectuării raportului de expertiză, conform disp. art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă, menţiunea de a efectua lucrarea de expertiză cu obiectivele stabilite la termenul de judecată din data de 18.10.2021, urmând ca evaluarea imobilelor să fie efectuată prin raportare la valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare conform grilei notarilor publici şi de a o depune la dosar lucrarea efectuată cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată. Dispune efectuarea verificărilor în baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu privire la părinţii pârâtei Tatulea Daniela Luminiţa. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2021
Incheiere de sedinta din 22.11.2021Constată că nu se mai impune menţinerea dosarului nr. 229/828/2017 al Judecătoriei Topoloveni, ataşat prezentei cauze şi dispune efectuarea unei copii a cărţii de identitate a pârâtului T****** I***, înscris existent în cauza la care s-a făcut referire . În temeiul art.22 Cod pr.civ. dispune efectuarea raportului de expertiză specialitatea topografie cu următoarele obiective: 1) identificarea, evaluare şi transpunerea în schiţă de plan a imobilelor terenuri în suprafaţă totală de 7572 mp, menţionate în titlul de proprietate nr. 114634/07.03.2002 emis pe numele Tatulea Ştefan; 2) să se precizeze construcţiile de pe aceste suprafeţe de teren, cu evidenţierea prin puncte de contur , în schiţă de plan şi precizarea persoanelor în a căror posesie se află aceste imobile. În temeiul disp.art.331 al.1 C.pr.civ., numeşte prin tragere la sorţi de pe lista transmisă de Biroul de Expertize Argeş pe exp. topograf Diaconu Ion. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expert topograf în sumă de 1200 lei, în sarcina reclamantei. Se emite adresă către expert pentru a comunica dacă este în măsură să efectueze lucrarea de expertiză dispusă în prezenta cauză, iar în caz afirmativ să estimeze durata realizării lucrării. Dispune efectuarea verificărilor în baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu privire la părinţii pârâtului T****** I***. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu conf. disp.art.351 şi urm. Cod pr.civ., pârâţii Talulea Ioan şi Luminiţa şi cu menţiunea de a ataşa la dosar copia certificatelor de naştere ale acestora. Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2021. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2021
Incheiere de sedinta din 18.10.2021Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2021, completul C1. Dispune citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă şi menţinerea măsurilor dispuse pentru acest termen de judecată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2021
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Ia act de precizarea cererii de intervenţie voluntară în interes propriu în sensul formulat, respectiv renunţarea la solicitarea de includere la masa partajabilă a suprafeţei de 10.000 m.p. pădure, situată în oraşul Topoloveni, jud. Argeş. Admite în principiu cererea de intervenţie voluntară astfel cum a fost formulată. Pune în vedere pârâţilor să depună la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat, întâmpinare la cererea de intervenţie voluntară formulată. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 08.09.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.05.2021.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021Dispune efectuarea de verificări în baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu privire la domiciliul intervenientei Tatulea Daniela Luminiţa, în vederea legalei citări. Dispune citarea intervenientei Tatulea Daniela Luminiţa la adresa rezultată în urma verificărilor efectuate, dacă este cazul. Pune în vedere terţilor prin apărător să întreprindă demersurile necesare pentru identificarea noii adrese a intervenientei Tatulea Daniela Luminiţa şi să transmită instanţei rezultatul verificărilor efectuate în termen de 5 zile de la data prezentei, sub sancţiunea prevăzută de lege. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă, intervenienta Tatulea Daniela Luminiţa la adresa indicată iniţial în cererea formulată. Amână judecarea cauzei la 19.05.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.03.2021.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Pune în vedere reclamantului să comunice în scris până la următorul termen de judecată dacă numitul Tatulea Ion a fost căsătorit la data decesului, iar în caz afirmativ să indice datele de identificare ale soţiei supravieţuitoare. Pune în vedere terţilor prin apărător să precizeze în scris amplasamentul suprafeţei de 10.000 m.p. teren cu vegetaţie forestieră, pentru a putea fi identificat în concret bunul ce se solicită a fi introdus la masa partajabilă, conform art. 148C.p.c., sub sancţiunea anulării cererii în privinţa acestui petit. Ia act de modificarea cererii de intervenţie voluntară în interes propriu formulată de terţii Tatulea Gheorghe şi Tatulea Adrian, în sensul excluderii imobilelor construcţii de la masa partajabilă. Fixează taxa judiciară de timbru în cuantum de 2075,75 lei, aferentă cererii de intervenţie voluntară, în sarcina terţului Tatulea Gheorghe, având în vedere restrângerea pretenţiilor. Pune în vedere terţului Tatulea Gheorghe prin apărător să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2075,75 lei, aferentă cererii de intervenţie voluntară, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea anulării cererii de intervenţie, ca netimbrată, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data prezentei. Citează pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 24.03.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.02.2021.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei. Dispune comunicarea către reclamantă prin apărător la adresa de email indicată în cuprinsul cererii transmise pentru acest termen a înscrisurilor depuse la dosar de terţii intervenienţi. Dispune comunicarea cererii de intervenţie către pârâţii T****** I*** şi Tatulea Daniela Luminiţa, chemaţi în judecată prin cererea de intervenţie formulată. Citează pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 10.02.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Pune în vedere terţilor Tatulea Adrian şi Tatulea Gheorghe să depună înscrisurile anexate cererii de intervenţie voluntară în interes propriu, în copii suficiente pentru comunicare către părţi şi terţii chemaţi în judecată. Pune în vedere terţilor Tatulea Adrian şi Tatulea Gheorghe să timbreze corespunzător cererea formulată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3735, 31 lei, conform art. 5 lit. f) din OUG nr.80/2013 până la următorul termen de judecată, cu menţiunea că au posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, conform OUG nr.51/2008 în termen de 5 zile de la această dată. Dispune comunicarea cererii de intervenţie părţilor lipsă în vederea discutării admisibilităţii în principiu la următorul termen de judecată. Menţine în sarcina părţilor obligaţia procesuală de a depune la dosar până la următorul termen de judecată copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe certificate de căsătorie privind pe Briceag Ana şi Briceag Ilie, certificate de naştere privind Tatulea Ion şi T****** I***, Briceag Ana, Briceag Aurel; certificate de deces privind pe Briceag Ana, Briceag Ilie, ori să precizeze date de identificare ale acestor persoane în situaţia în care nu deţin aceste acte de stare civilă, sub sancţiunea prevăzută de lege. Se emite adresă către Tribunalul Argeş pentru a înainta dosarul nr.229/828/2017 al Judecătoriei Topoloveni, a cărui ataşare s-a dispus. Se citează pârâţii care nu au termen în cunoştinţă, conform art.153-173 C.p.c. Amână judecarea cauzei la 25.11.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.07.2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020Încuviinţează reclamantei proba cu înscrisurile anexate la dosar, procedeul probator cu interogatoriul pârâţilor şi solicitarea de ataşare a dosarului nr.229/828/2017 înregistrat pe rolul Judecătoriei Topoloveni. Ia act că pârâta C******** V******* nu a solicitat administrarea de probe. Pune în vedere pârâtei C******** V******* să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Prorogă discuţiile asupra utilităţii probei cu expertiză tehnică specialitatea topografie, după eventuala admisibilitate în principiu a cererii. Menţine în sarcina părţilor obligaţia procesuală de a depune la dosar până la următorul termen de judecată copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe certificate de căsătorie privind pe Mareş Ioana şi Mareş Ştefan, Briceag Ana şi Briceag Ilie, certificate de naştere privind Tatulea Ion, Briceag Ana, Briceag Aurel; certificate de deces privind pe Briceag Ana, Briceag Ilie, ori să precizeze date de identificare ale acestor persoane în situaţia în care nu deţin aceste acte de stare civilă, sub sancţiunea prevăzută de lege. Dispune ataşarea dosarului nr.229/828/2017 înregistrat pe rolul Judecătoriei Topoloveni. Se citează pârâţii lipsă cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prev.de art.358 C.p.c., precum şi menţiunea de a depune copii certificate de pe actele de stare civilă sus-menţionate, în cazul în care deţin aceste înscrisuri. Amână judecarea cauzei la 02.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.07.2020.
Incheiere de sedinta din 17.07.2020Constată intervenită suspendarea de drept a judecării cauzei pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit art.42 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 24.04.2020Pune în vedere reclamantei ca până la următorul termen de judecată să îndeplinească următoarele obligaţii procesuale: să depună la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe certificatele de naştere privind pe Tatulea Spirea, Briceag Ana, Tatulea Gheorghe, Tatulea Ion, Briceag Teodora, Briceag Aurel; certificate de căsătorie privind pe Tatulea Ştefan şi T****** E****, Tatulea Spirea şi T****** E****, Briceag Ana şi Briceag Ilie, Mareş Ioana şi Mareş Ştefan; certificate de deces privind pe T****** E****, Briceag Ana, Tatulea Aurora, Briceag Ilie, Mareş Ştefan, ori să precizeze date de identificare ale acestor persoane în situaţia în care nu deţine aceste acte de stare civilă, sub sancţiunea prevăzută de lege. Va pune în vedere reclamantei să depună la dosar până la următorul termen de judecată încheierea emisă de biroul notarului public privind dovada verificării evidenţelor succesorale cu privire la autorul Tatulea Ştefan, sub sancţiunea prevăzută de lege. Se citează pârâţii care nu au termen în cunoştinţă, conform art. 153-173 C.p.c. Amână judecarea cauzei la 24.04.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2020.
Incheiere de sedinta din 06.03.2020