Dosar 3286/118/2019 din 05.06.2019

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3286/118/2019
Data dosar:
05.06.2019
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Admite cererea

    Admite contestaţia la executare formulată de reclamanta contestatoare STOICA MARIA-EUGENIA în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, împotriva deciziei nr. 362741/21.05.2019 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale. Anulează în parte decizia contestată până la concurenţa sumei de 8370 lei, ce reprezintă suma încasată necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale – pensie anticipată parţială – aferentă perioadei iunie-noiembrie 2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19 decembrie 2019.

    Hotarare 3268/2019 din 19.12.2019
  • Sedinta din data de 06.12.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 19.12.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2019
  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 06.12.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 25.10.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Amână cauza

    pt îndeplinirea unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 25.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD