S*** M***** A****** C*****
PetentD**** B****** R******
IntimatAdmite excep?ia netrimbrarii cererii, invocată din oficiu. Anuleaza cererea, ca netimbrată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti Pronunţată la data de 24.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8159/2020 din 24.09.2020Respinge sesizarea privind suspendarea judecăţii. Acordă termen la 24.09.2020, pentru când se va cita petentul cu menţiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Pronunţată la data de 02.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020Suspendat de drept în baza art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Incheiere suspendare din 07.05.2020Fixare prim termen de judecată.
Pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de Procedură civilă.
Pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de Procedură civilă.
Pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de Procedură civilă.