B**** E******* J*********** V*** M**** C*******
PetentP************** S*** P*** K*** R****** S*****
CreditorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Vlas Maria Cristina, şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în Încheierea nr. 1683/C/23.09.2019 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul 3290/308/2019 în sensul că la alineatul 2, rândul 6 şi alineatul 9 rândul 2 din considerente şi alineatul 2 rândul 3 din dispozitiv se va menţiona „act adiţional din data de 31.07.2008”, în loc de „act adiţional din data de 3.07.2008”, cum greşit s-a consemnat. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 23.10.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.10.2019Admite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Vlas Maria Cristina, cu sediul în Luduş, Bd. 1 Decembrie 1918, nr.43/B, etaj 1, ap.2, jud. Mureş, la cererea creditoarei Prosperocapital S.A.R.L., împotriva debitorului Rogoz Nicolae, CNP ***, cu domiciliul în ***. Încuviinţează executarea obligaţiilor prevăzute de titlul executoriu reprezentat de cerere pentru emiterea unui card de credit nr. 9300518494380000 din data de 31.07.2008, modificată prin act adiţional din data de 3.07.2008, pentru realizarea crean?ei având ca obiect plata sumei de 9201,68 lei, creanţă compusă din 5842,50 lei reprezentând debit principal, 2852,75 lei reprezentând comision bancar restant şi 506,43 lei dobândă aferentă creditului acordat, ca şi pentru cheltuieli de executare probate. Executarea silită se va putea realiza simultan ori succesiv, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronun?ată azi, 23.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 1683/2019 din 23.09.2019