P******* C****** H******
ReclamantG****** A***
PârâtR O M Â N I A JUDECĂTORIA AIUD JUDEŢUL ALBA DOSAR NR. 3293/175/2019 MINUTĂ: Admite sesizarea formulată de petenta Primăria comunei Hopîrta, prin reprezentant legal, primar – Popa Augustin în contradictoriu cu intimatul G****** A***, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PABX, nr. 105539/23.04.2018 încheiat de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba – Secţia 3 Poliţia municipiului Aiud în cuantum de 500 lei, cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii pe o durată de 20 ore care se va executa pe raza unităţii administrativ-teritoriale a comunei Hopîrta. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Aiud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 14.11.2019. Preşedinte,
Hotarare 1684/2019 din 14.11.2019