Dosar 3293/190/2019 din 26.03.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3293/190/2019
Data dosar:
26.03.2019
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.02.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta C***** R*****, în contradictoriu cu pârâta SC E****** R****** A******** R********** S*** şi cu intervenientul forţat GĂLUŢ DUMITRU-MARIN, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 20.239 lei, cu titlu de despăgubiri. Respinge petitul privind penalităţile de întârziere, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert şi taxă judiciară de timbru acordate parţial, raportat la soluţia pronunţată asupra primelor două petite ale cererii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bistriţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.02.2022.

    Hotarare 235/2022 din 10.02.2022
  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea în cauză pentru data de 10.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2022
  • Sedinta din data de 08.12.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    revenire adresă LIEC Cluj

    Incheiere de sedinta din 08.12.2021
  • Sedinta din data de 13.10.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    revenire adresă expert

    Incheiere de sedinta din 13.10.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    efectuare adresă LIEC Cluj

    Incheiere de sedinta din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    refacere procedură de citare; depunere înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 24.02.2021 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    efectuare adresă LIEC

    Incheiere de sedinta din 24.02.2021
  • Sedinta din data de 09.12.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    pronunţare prin încheiere asupra solicitării probei cu contra-expertiza

    Incheiere de sedinta din 09.12.2020
  • Sedinta din data de 07.10.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    studiere raport de expertză

    Incheiere de sedinta din 07.10.2020
  • Sedinta din data de 08.07.2020 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    revenire adresă expert.

    Incheiere de sedinta din 08.07.2020
  • Sedinta din data de 29.04.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 63 alin. 11 din Decretul 240/14.04.2020

  • Sedinta din data de 12.02.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    revenire adresă expert.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    probe.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD