S* H***** S******* S**
ReclamantS******* C***** M******** D** G***** C*******
PârâtF***** D*****
PârâtS****** M****
PârâtDin oficiu, dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 39/CA/2020 pronun?ată la data de 29.01.2020 în dosarul nr. 3297/111/2019 de Tribunalul Bihor, în cauza contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta S.C. HELION SECURITY S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S******* C***** M******** D** G***** C*******, S****** M**** şi FONCEA GHEORGHE DACIAN în sensul că: - primul aliniat din dispozitivul sentinţei nr. 39/CA/2020 pronunţată în dosarul nr. 3297/111/2019, va avea următoarea formulare: „Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect invocate de pârâţi”, cum este corect, în loc de „Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de pârâţi”, cum greşit a fost trecut. - aliniatul 5 dispozitivul sentinţei nr. 39/CA/2020 pronunţată în dosarul nr. 3297/111/2019, va avea următoarea formulare: Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul FONCEA GHEORGHE DACIAN – cum este corect, în loc de F***** D*****, cum a fost trecut. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 11.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 11.02.2020Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de pârâţi. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. HELION SECURITY S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii S******* C***** M******** D** G***** C******* şi S****** M**** şi în consecinţă : Aplică pârâtei S****** M**** în calitate de conducător al pârâtului S******* C***** M******** D** G***** C******* o amendă în cuantum de 20% din salariul minim pe economie /zi întârziere până la executarea obligaţiilor stabilite prin Decizia nr. 340/C9/267/07.03.2019 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi prin Decizia nr. 729/C9/671/10.05.2019 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Oradea nr. 614/CA/21.08.2019 pronunţată în dosar nr. 282/35/2019, având ca obiect reevaluarea ofertei asociaţiei S.C. HELION SECURITY –INFO WORLD S.R.L. Obligă pe pârâţii S******* C***** M******** D** G***** C******* şi S****** M**** la plata unei penalităţi de 500 lei /zi până la executarea obligaţiei menţionate la alineatul precedent. Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul F***** D*****. Obligă pe pârâţii S******* C***** M******** D** G***** C******* şi S****** M**** să-i plătească reclamantei 2500 lei cheltuieli de judecată . Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 29.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 39/2020 din 29.01.2020În vederea deliberării, amână pronun?area.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2020Pentru a fi introdusă în cauză pârâta S****** M****, amână cauza pentru data de 22.01.2020.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019