c****** c**** a I**** M***** G* G******* A***
InculpatI. În temeiul art.485 alin.1 lit.”a” C.pr.pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj cu inculpatul : caporal clasa a III-a MĂRIAN GHEORGHE ALIN, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă incriminată de art.336 alin.1 C.p. şi pedepsită cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă, obiect al cauzei penale nr.548/P/2018. II. În temeiul art.336 alin.1 C.pen. raportat la art.396 alin.1 şi alin.4 C.pr.pen. stabileşte faţă de inculpatul caporal clasa a III-a MĂRIAN GHEORGHE ALIN (cu datele personale de mai sus) o pedeapsă de : - 1(unu) an şi 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe . III. Având în vedere că sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de art.83 alin.1lit.”a” – “d” şi alin.2 C.pen. dispune amânarea aplicării pedepsei de 1(unu) an şi 8(opt) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre pe durata unui termen de supraveghere stabilit conform dispoziţiilor prev. de art.84 alin.1 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. IV. În temeiul art.85 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul caporal clasa a III-a MĂRIAN GHEORGHE ALIN trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, la datele fixate de acesta ; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea ; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă . În temeiul art.85 alin.(2) C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul caporal clasa a III-a MĂRIAN GHEORGHE ALIN va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Primăriei Oraşului Teiuş - Administraţia Locală sau în cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia - Administraţia Publică Locală. V. În temeiul art.86 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.”c” – “e” C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. VI. În temeiul art.404 alin.3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului caporal clasa a III-a MĂRIAN GHEORGHE ALIN asupra conţinutului dispoziţiilor art.88 C.pen. şi art.89 C.pen. şi a căror nerespectare atrag revocarea sau anularea beneficiului amânării aplicării pedepsei închisorii . VII. În temeiul art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul caporal clasa a III-a MĂRIAN GHEORGHE ALIN, să achite suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute . Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 aprilie 2019 la Tribunalul Militar Cluj.
Hotarare 44/2019 din 10.04.2019