G******* A******** S*
ReclamantE****** R****** A******************** S*
PârâtŞ********* M****
IntervenientAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta G******* A******** S*, J40/2857/2010 în contradictoriu cu pârâta SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA , intervenient forţat Steţiuneţi Mihai şi, în consecinţă: Dispune obligarea pârâtei SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA la plata către reclamanta SC G******* A******** S* a sumei de 6.673,41 lei cu titlu de debit principal datorat, rest diferenţă despăgubiri civile, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, de la data de 20 august 2019 şi până în momentul plăţii efective. Respinge capătul de cerere formulat de reclamantă şi având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeş. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi 29 noiembrie 2019.
Hotarare 1509/2019 din 29.11.2019Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 29 noiembrie 2019. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2019