Ş***** C*****
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatDosar nr. 3300/241/2019 HOT: 02.12.2020 Admite plângerea contravenţională formulată de petentul Ş***** C*****, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Vâlcea. Dispune anularea procesului-verbal seria PVLX nr. 0196592 din data de 27.11.2019 întocmit de Poliţia Oraşului Horezu şi exonerarea petentului de la sancţiunea aplicată prin acesta. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.12.2020. Preşedinte,
Hotarare 991/2020 din 02.12.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 2 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2020AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 18.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020Se emite o adresă către intimat să precizeze dacă a formulat întâmpinare în cauză şi, în caz afirmativ, să comunice o copie a acesteia având în vedere că la dosar a fost depus numai materialul probator întocmit în cauză. Prorogă discutarea stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei şi a probatoriului, la termenul de judecată următor. Amână judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2020, pentru când, intimatul are termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020