B****** Ş*****
InculpatÎn temeiul art. 362 CPP, raportat la art. 208 alin. 2 CPP constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciar Timişoara, cercetat în cauză pentru săvâr?irea infrac?iunii de viol prevăzute de art. 218 alin. 1 ?i alin. 3 lit. c) CP. În temeiul art. 208 alin. 4 CPP, menţine starea de arest a inculpatului B****** Ş***** (mandat de arestare preventivă nr. 55/UP/29.11.2018), urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie verificate înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv până la data de 28.04.2019 inclusiv. Respinge cererea inculpatului formulată prin avocat ales de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2019.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 28.02.2019