C*** F***** G******
InculpatA******* E******
InculpatP**** P******** M******
Reprezentant legalÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 04.11.2019 în dosarul nr. 10947/P/2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpaţii AVĂDĂNEI EUSEBIU trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal şi art. 113 alin. 3 din Codul penal şi C*** F***** G****** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Avădănei Eusebiu şi C*** F***** G******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.12.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara878/2019 din 19.12.2019