M***** I**** C********
Intimat ReclamantI************ D* J******* J******* N****
Recurent PârâtRespinge ca nefondat recursul recurentului-reclamant. Admite recursul recurentului-pârât. Casează în parte sentinţa recurată S.C.3/C/04.01.2019. În rejudecare, respinge cererea reclamantului privind majorarea soldei de funcţie cu 7,5%, ca nefondată. Menţine dispoziţiile sentinţei recurate privind celelalte capete de cerere. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2020.
Hotarare 720/2020 din 20.11.2020În temeiul art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii prezentei cauzei până la soluţionarea de către ÎCCJ a sesizării Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. 448/98/2018. Cu recurs pe toată durata suspendării. Calea de atac se va depune la Curtea de Apel Bacău. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8.11.2019.
Incheiere suspendare din 08.11.2019Pentru a da posibilitatea recurentei să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea de suspendare formulată în cauză, acordă termen la data de 8 noiembrie 2019, complet CAF4.
Incheiere de sedinta din 13.09.2019