S****** S**
ReclamantD******* G******* A F********* P****** C******
PârâtA************ J******** A F********* P****** M********
PârâtAdmite cererea pârâtei DGRFP Craiova. Dispune trimiterea dosarului nr. 3318/332/2019 la dosarul nr. 12188/225/2019, aflat în curs de soluţionare la Judecătoriea Dr Tr Severin, în vederea discutării conexării
Incheiere finala dezinvestire din 07.07.2020Instanţa, faţă de prevederile art. 42 alin. 2 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial la data de 16.03.2020, precum şi faţă de prevederile Hotărârii nr. 10/19.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova, urmează a constată suspendarea de plin drept a prezentei cauze, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop. Tot în acest sens, instanţa, prin raportare la art. 42 alin. 8, menţionează că, după încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată.
Camera de consiliu. Anulează cererea având ca obiect suspendare executare silită ca fiind netimbrată
Incheiere de sedinta din 21.01.2020