A***** F*****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa, în sensul înlăturării de la valorificare a veniturilor cuprinse în adeverinţa nr.5270 din 13 decembrie 2017 a celor înscrise în coloanele: alte indemnizaţii, compensaţii, concediu medical, ore de sâmbătă şi duminică şi indemnizaţie pentru copil. Menţine, în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei
Hotarare 1719/2020 din 14.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Pune în vedere intimatului-reclamant să facă demersuri la SC Weatherford Atlas Gip SA, cu solicitarea de a preciza, prin raportare la adeverinţa nr.5270/13.12.2017 depusă la instanţa de fond, care sunt veniturile realizate de intimatul-reclamant, pentru care s-a reţinut şi virat contribuţia de asigurări sociale datorată de către angajator(cuprinsă în fondul de salarii). Amână judecarea cauzei la 17 martie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Pune în vedere intimatului-reclamant, prin avocat, să facă demersuri pentru completarea adresei eliberate de către fostul angajator la data de 30.090.2019, respectiv să indice numărul corect al adeverinţei pentru care a depus lămuririle privind contribuţia de asigurări sociale. Amână judecarea cauzei la 10 decembrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 Octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Pune în vedere intimatului-reclamant să depună înscrisuri din care să rezulte dacă, în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale plătită de angajator pentru întregul fond de salarii, au fost cuprinse toate veniturile brute menţionate în adeverinţa nr.5270/13.12.2017(filele 12-18, dosar fond) eliberată de SC Weatherford Atlas Gip SA Ploieşti, iar în cazul în care există sume excluse de la plata acesteia, să se precizeze cuantumul şi ce reprezintă acestea. Amână judecarea cauzei la 01 octombrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Pune în vedere intimatului-reclamant să depună relaţii de la SC Weatherford Atlas Gip SA Ploieşti cu privire la plata contribuţiei de asigurări sociale la bugetul de stat pentru veniturile menţionate în adeverinţa nr.5270/13.12.2017(filele 12-18, dosar fond) sau la întregul fond de salarii. Amână judecarea cauzei la 11 iunie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019