G**** M****** F*****
InculpatP******* R***
InculpatP******* T***** V*****
InculpatC**** R***** P****
InculpatM******* M**** C******
InculpatI. 1. Condamnă inculpatul G**** M****** F*****, zis „Flo”, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal, şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. Condamnă inculpatul G**** M****** F*****, cu datele de identificare de mai sus, la o pedeapsă de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. Condamnă inculpatul G**** M****** F*****, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „introducere în ?ară de droguri de mare risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 4. Condamnă inculpatul G**** M****** F*****, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 5. Condamnă inculpatul G**** M****** F*****, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „de?inere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1 an ?i 4 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte 4 pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul G**** M****** F***** să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani ?i 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului G**** M****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G**** M****** F***** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa rezultantă perioada cât acesta a fost reţinut şi arestat preventiv de la 08.02.2017 la 09.05.2017. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal dispune confiscarea râ?ni?ei metalice, pe care s-au pus în eviden?ă urme de THC, ridicată de la locuin?a inculpatului G**** M****** F*****, cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 08.02.2017, conform Raportului de expertiză nr. 3515603 din data de 24.02.2017, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0216181 din data de 06.03.2017, (vol. V, f. 49). În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul G**** M****** F*****, a cântarului electronic (depus la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr.181328 din data de 30.06.2017, (vol. I, f.493), rolei cu foi?e din hârtie destinate confec?ionării ?igaretelor ?i a trei seturi de pungu?e din plastic autosigilante, descoperite la locuin?a sa cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 08.02.2017 conform procesului-verbal, întocmit cu acest prilej, (vol. VI, f. 25 – 32), precum ?i a cântarului electronic descoperit cu ocazia perchezi?iei efectuate la aceea?i dată la locul de muncă al inculpatului G**** M****** F*****, zis ”Flo”, conform procesului-verbal, întocmit cu acest prilej, (vol. VI, f. 53 – 58). În baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul G**** M****** F*****, a sumei de 200 de lei, reprezentând preţul pe care colaboratorul autorizat în cauză i l-a plătit la data de 15.05.2014 în schimbul cantităţii de 2,08 grame de Cannabis şi a sumei de 100 de lei reprezentând contra-valoarea substan?elor cu efecte psihoactive pe care i le-a vândut la data de 29.10.2016 inculpatului Poenaru Robert Andrei. II. 1. Condamnă inculpatul P******* R***, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal, şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului P******* R*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului P******* R*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. Condamnă inculpatul P******* R***, la o pedeapsă de 1 an ?i 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului P******* R*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului P******* R*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. Condamnă inculpatul P******* R***, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „de?inere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 7 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 5 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte 2 pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul P******* R*** să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului P******* R*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului P******* R*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul P******* R*** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului P******* R*** obligaţia de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal rap. la art. 404 alin.2 Cod procedură penală impune inculpatului P******* R*** să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 100 zile în cadrul Primăriei mun. Gura Humorului sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului P******* R*** asupra prevederilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul P******* R*** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa rezultantă perioada cât timp acesta a fost reţinut de la 14.02.2017 la 15.02.2017. În baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul P******* R*** a sumei totale de 410 de lei, reprezentând contra-valoarea cantită?ilor de droguri de risc vândute colaboratorului autorizat în cauză, respectiv la data de 22.05.2014 - 0,39 grame de Cannabis, la data de 05.05.2014 - 1,42 grame de Cannabis ?i la data de 27.10.2014 - 2,1 grame de Rezină de Cannabis. III. 1. Condamnă inculpatul PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ, zis „Teo”, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal, şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. Condamnă inculpatul PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ, la o pedeapsă de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 4 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an ?i 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ obligaţia de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal rap. la art. 404 alin.2 Cod procedură penală impune inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 zile în cadrul Primăriei oraşului Gura Humorului sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ asupra prevederilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. IV. În temeiul art. 118 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 114 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 teza finală Cod procedură penală aplică inculpatului C**** R***** P****, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 luni pentru săvârşirea infracţiunilor „constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal, şi „trafic de droguri de risc”, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, Potrivit art. 121 alin. 1 lit. e Cod penal impune inculpatului C**** R***** P**** să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava la datele fixate de acesta. În temeiul art. 123 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra situaţiilor în care se dispune prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate cu o măsură mai aspră. În baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpatul Cozma Răzvan-Petru suma de 200 de lei, reprezentând preţul pe care colaboratorul autorizat în cauză i l-a plătit la data de 22.05.2014 în schimbul cantităţii de 2,9 grame de Cannabis. V.1. Condamnă inculpatul MITITEAN MIREL – CLAUDIU, 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „introducere în ?ară de droguri de mare risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. Condamnă inculpatul MITITEAN MIREL – CLAUDIU, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 4 luni închisoare reprezentând 1/3 din cea de-a 2-a pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul MITITEAN MIREL – CLAUDIU să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani ?i 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. c Cod penal În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul MITITEAN MIREL – CLAUDIU în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa rezultantă perioada cât timp acesta a fost reţinut şi arestat preventiv de la 08.02.2017 la 09.05.2017. În temeiul prevederilor art. 330 Cod procedură penală men?ine măsura asigurătorie instituită prin ordonan?a din data de 10.02.2017 asupra sumei de 33.600 lei descoperite, cu ocazia perchezi?iei efectuate la data de 08.02.2017, la locuinţa inculpatului MITITEAN MIREL – CLAUDIU, sumă care a fost depusă la BCR-Sucursala Suceava, conform chitanţei de depunere din data de 13.02.2017. (vol. II, f. 368). În conformitate cu dispoziţiile art. 112 indice 1 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul MITITEAN MIREL – CLAUDIU, a sumei de 33.600 lei descoperite la locuinţa acestuia cu ocazia perchezi?iei efectuate la data de 08.02.2017, reprezentând suma ob?inută din comiterea de infrac?iuni de natura celor re?inute în prezenta cauză. VI. Stabile?te inculpatului LEHACI SILVIU ALEXANDRU, pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, faptă prev. ?i ped. de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei stabilite prin prezenta inculpatului LEHACI SILVIU ALEXANDRU, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 84 alin. 1 Cod penal, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul LEHACI SILVIU ALEXANDRU faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului LEHACI SILVIU ALEXANDRU asupra prevederilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa rezultantă perioada cât timp acesta a fost reţinut de la 09.02.2017 la 10.02.2017. În baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul LEHACI SILVIU ALEXANDRU a sumei de 20 de lei, reprezentând contravaloarea celor două plicule?e cu substan?e psihoactive pe care, la data de 15.03.2016, le-a vândut martorilor Popa Cristian Mihai ?i Slusarciuc Vlădu? ?tefan, ?i în care se afla cantitatea totală de 0,07 grame fragmente vegetale, fiind pusă în eviden?ă 5F-MDMB-PINACA(5F-ADB). VII. 1. Condamnă inculpatul ORHEAN MIHAI, zis „?u?u”, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „de?inere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. 2. Condamnă inculpatul ORHEAN MIHAI, zis „?u?u”, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care va adăuga un spor de 2 luni închisoare reprezentând 1/3 din cea de-a 2-a pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an ?i 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” obligaţia de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal rap. la art. 404 alin.2 Cod procedură penală impune inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 zile în cadrul Primăriei oraşului Gura Humorului sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului ORHEAN MIHAI, zis „?u?u” asupra prevederilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa rezultantă perioada cât timp acesta a fost reţinut de la 09.02.2017 la 10.02.2017. VIII. Stabile?te inculpatul POENARU ROBERT ANDREI, pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, faptă prev. ?i ped. de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei stabilite prin prezenta inculpatului POENARU ROBERT ANDREI, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 84 alin. 1 Cod penal, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul POENARU ROBERT ANDREI faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului POENARU ROBERT ANDREI asupra prevederilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 şi 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, dispune confiscarea şi păstrarea drept contraprobe a următoarelor cantităţi de droguri: - 1,36 grame Cannabis (proba), conform Raportului de expertiză nr. 2921207 din data de 20.05.2014, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0104553 din data de 17.07.2014, (vol. I, f. 78); - 1,89 grame Cannabis (proba nr.1) ?i 0,24 grame Cannabis (proba nr.2) conform Raportului de expertiză nr. 2921913 din data de 27.05.2014, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0104553 din data de 17.07.2014, (vol. I, f. 94); - 1,00 grame Cannabis, conform Raportului de expertiză nr. 2487910 din data de 20.06.2014, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0180242 din data de 09.10.2014, (vol. I, f. 107); - 1,60 grame Rezină de Cannabis, (proba), conform Raportului de expertiză nr. 2922209 din data de 26.11.2014, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0180953 din data de 26.02.2015, (vol. I, f. 118); - 0,12 grame pulbere care con?ine compusul 4-MEC (contraproba nr. 2), conform Raportului de expertiză nr. 2922222 din data de 06.01.2015, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0180952 din data de 26.02.2015, (vol. I, f. 188); - 5,16 grame pulbere care con?ine compusul 4-MEC (contraproba nr. 2), conform Raportului de expertiză nr. 1237025 din data de 30.01.2015, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0180954 din data de 26.02.2015, (vol. I, f. 39); - 0,48 grame Rezină de Cannabis, (proba nr. 15), conform Raportului de expertiză nr. 3515605 din data de 28.02.2017, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0216182 din data de 06.03.2017, (vol. V, f. 361); În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. 1 şi art. 17 alin. 1 teza I din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare raportat la art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, dispune confiscarea şi distrugerea următoarelor cantită?i de droguri: - 8,47 grame pulbere care con?ine compusul 4-MEC (proba nr.2), conform Raportului de expertiză nr. 2922222 din data de 06.01.2015, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0180952 din data de 26.02.2015, (vol. I, f. 188); - 24,31 grame pulbere care con?ine compusul 4-MEC (proba nr.2), conform Raportului de expertiză nr. 1237025 din data de 30.01.2015, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0180954 din data de 26.02.2015, (vol. I, f. 39); În conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, dispune confiscarea următoarelor cantită?i de substan?e psihoactive: - 93,02 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă compusul AC-CHMINACA, conform Raportului de expertiză nr. 2489166 din data de 10.10.2014, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr. 210102 din data de 26.02.2015, (vol. I, f.148 - 150); - 29,40 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă compusul AC-CHMINACA, (proba nr. 1), conform Raportului de expertiză nr. 2922222 din data de 06.01.2015, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr. 210107 din data de 26.02.2015, (vol. I, f. 189 - 191); - 47,8 grame pulbere în care s-a pus în eviden?ă compusul Clephedrone (4-CMC) (proba), conform Raportului de expertiză nr. 284064 din data de 07.11.2016, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr. 110423 din data de 10.11.2016, (vol. I, f. 409); - 51,8 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă compusul AC-CHMINACA, (proba nr. 7), conform Raportului de expertiză nr. 3515603 din data de 24.02.2017, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr. 181329 din data de 30.06.2017, (vol. VI, f.491-2); - 3,4 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă compusul AC-CHMINACA, (proba nr. 7), conform Raportului de expertiză nr. 3515603 din data de 24.02.2017, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr. 181329 din data de 30.06.2017, (vol. VI, f.491-2); - 12,57 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă compusul 5F-MDMB-PINACA (proba nr. 4), conform Raportului de expertiză nr. 3.515.602 din data de 21.02.2017, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr..181327 din data de 30.06.2017 (vol. I, f. 1261-1262); - 447 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă Nicotina, destinate a fi amestecate cu substan?e psihoactive în vederea comercializării (proba nr. 1), conform Raportului de expertiză nr. 3515602 din data de 21.02.2017, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr..181327 din data de 30.06.2017 (vol. I, f. 1261,1264); - 0,86 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă Nicotina destinate a fi amestecate cu substan?e psihoactive în vederea comercializării (proba nr. 3), conform Raportului de expertiză nr. 3515602 din data de 21.02.2017, depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr..181327 din data de 30.06.2017 (vol. I, f. 1261,1263); - 8,94 grame fragmente vegetale în care s-a pus în eviden?ă compusul 5F-MDMB-PINACA (proba nr. 4), conform Raportului de expertiză nr. 3515599 din data de 21.02.2017, (vol. I, f. 168-178), depusă la I.P.J. Suceava, conform Dovezii nr.181328 din data de 30.06.2017, (vol. I, f.178 1, 1783). Disjunge judecarea cauzei privindu-i pe inculpatul LĂPUŞTEANU BOGDAN MARIAN, zis „Tractor”, şi trimite cauza la Registratura Tribunalului Suceava pentru formarea unui nou dosar, cu copie de pe prezenta şi de pe întregul dosar de judecată nr. 3325/86/2019 precum şi cu copii de pe actele dosarului de urmărire penală nr. 186D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, acesta urmând a fi repartizat completului de fond C4 F, cu fixare manuală a termenului de judecată. În baza art. 275 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorilor din oficiu desemnaţi: - în cursul urmăririi penale pentru inculpat MITITEAN MIREL – CLAUDIU, avocat Bulboacă Iris, în cuantum de 940 lei şi în faza de cameră preliminară în cuantum de 277 lei reprezentând onorariul parţial din suma de 554 lei pentru inculpat M******* M**** C******, av. Amariei Silvia, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 3220/27.11.2019, - în cursul urmăririi penale pentru inculpat POENARU ROBERT ANDREI, avocat Bulboacă Ioan, în cuantum de 940 lei, - în cursul urmăririi penale pentru inculpat P******* R***, avocat Apetrei Mihaela, în cuantum de 260 lei, - în faza de cameră preliminară în cuantum de 277 lei reprezentând onorariul parţial din suma de 554 lei pentru inculpat G**** M****** F*****, av. Acostoaie Raluca, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 3218/27.11.2019, - în faza de cameră preliminară în cuantum de 277 lei reprezentând onorariul parţial din suma de 554 lei pentru inculpat C**** R***** P****, av. Adomniţei Oana, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 3219/27.11.2019, - în faza de cameră preliminară în cuantum de 554 lei şi în faza de judecată în cuantum de 626,5 lei reprezentând onorariul parţial din suma de 1253 lei pentru inculpat P******* T***** V*****, av. Andronic Elena, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 3222/27.11.2019, - în faza de cameră preliminară în cuantum de 554 lei şi în faza de judecată în cuantum de 626,5 lei reprezentând onorariul parţial din suma de 1253 lei pentru inculpat LEHACI SILVIU ALEXANDRU, av. Andronic Dorin, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 3220/27.11.2019, rămân în sarcina statului urmând a fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata către stat a sumelor cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, după cum urmează: - 4.500 de lei inculpatul MITITEAN MIREL – CLAUDIU, din care suma de 4.000 lei din cursul urmăririi penale, - 4.500 de lei inculpatul G**** M****** F*****, zis „Flo”, din care suma de 4.000 lei din cursul urmăririi penale, - 2.500 de lei inculpatul LEHACI SILVIU ALEXANDRU, din care suma de 2.000 lei din cursul urmăririi penale, - 2.500 de lei inculpatul ORHEAN MIHAI, zis „?u?u”, din care suma de 2.000 lei din cursul urmăririi penale, - 2.500 de lei inculpatul P******* R***, din care suma de 2.000 lei din cursul urmăririi penale, - 1.500 de lei inculpatul POENARU ROBERT ANDREI, din care suma de 1.000 lei din cursul urmăririi penale, - 1.500 de lei inculpatul C**** R***** P****, din care suma de 1.000 lei din cursul urmăririi penale, - 1.500 de lei inculpatul PROSTIRE TEODOR-VLADUŢ, din care suma de 1.000 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.05.2022.
Hotarare 132/2022 din 27.05.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 27.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 26.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 27.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 29.03.2022. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02.02.2022.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022Emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune Suceava, în vederea efectuării referatului de evaluare cu privire la inculpatul C**** R***** P****. Amână cauza pentru data de 02.02.2022, ora 11:30, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul Lăpuşteanu Bogdan Marian, ceilalţi inculpaţi având termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.12.2021.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021Admite cererea amânare a cauzei formulată de avocat Rusu Cristian pentru inculpatul Lehaci Silviu Alexandru. Amână cauza pentru data de 15.12.2021, ora 13:00, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul Lăpuşteanu Bogdan Marian, ceilalţi inculpaţi având termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 26.11.2021.
Incheiere de sedinta din 26.11.2021Admite cererea amânare a cauzei formulată de avocat Rusu Cristian pentru inculpaţii Lehaci Silviu Alexandru şi Prostire Teodor. Pune în vedere domnului avocat Rusu Cristian prezent în substituirea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor C**** R***** P**** şi Orhean Mihai să aducă la cunoştinţa acestora aspectele constatate în vederea completării. Amână cauza pentru data de 26.11.2021, ora 11:30, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul Lăpuşteanu Bogdan Marian, ceilalţi inculpaţi având termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 03.11.2021.
Incheiere de sedinta din 03.11.2021Admite cererea amânare a cauzei formulată de avocat Rusu Cristian pentru inculpaţii Lehaci Silviu Alexandru şi Prostire Teodor. Amână cauza pentru data de 03.11.2021, ora 13:30, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul Lăpuşteanu Bogdan Marian, ceilalţi inculpaţi având termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06.10.2021.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Solicitările de aplicare a procedurii simplificate formulate de inculpatul G**** M****** F***** prin apărător ales Călin Bogdan şi inculpatul Orhean Mihai prin avocat Rusu Cristian, urmează a fi puse în discuţie după citirea actului de sesizare. Constată încetate delegaţiile de asistenţă juridică obligatorie în ceea ce priveşte apărătorii desemnaţi din oficiu Andronic Dorin pentru inculpaţii Lehaci Silviu Alexandru şi Andronic Elena pentru P******* T***** V*****, ca urmare a prezentării apărătorului ales al inculpaţilor. Admite cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de avocat Rusu Cristian, pentru inculpaţii P******* T***** V***** şi Lehaci Alexandru Silviu, în vederea pregătirii apărării şi în vederea depunerii la dosarul cauzei a unor declaraţii notariale prin care aceştia recunosc săvârşirea faptelor astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, ori a dovezii programării la notar în acest sens. Amână cauza pentru data de 06.10.2021, ora 13:30, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul Lăpuşteanu Bogdan Marian, ceilalţi inculpaţi având termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.09.2021.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Acordă termen de judecată la data de 22.09.2021, orele 13:30, ca urmare a cererii de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpaţilor Lehaci Silviu Alexandru şi M******* M**** C******.
Incheiere de sedinta din 18.08.2021